Pagini cu eticheta ‘tabără şcolară’
Iniţiativa domnului Primar Dorin Filip, a strâns laolaltă elevii rovinăreni de excepţie care au fost răsplătiţi pentru meritele lor cu o săptămână de vis la malul Mării Negre, în tabăra şcolară Năvodari. Documentaţia a fost realizată de cadrele didactice coordonate de prof. Flitan Alina, de la Şcoala Gimnazială nr. 1 Rovinari, care s-a ocupat îndeaproape de întocmirea şi aprobarea dosarelor de către ISJ Gorj.
Aşadar, alături de zece cadre didactice de la şcolile gimnaziale din oraş, nr. 3 şi nr. 1, precum şi de la Colegiul „Gheorghe Tătărăscu”, o sută de elevi, alături de paisprezece sportivi, s-au bucurat de mare, soare şi activităţi specifice în cadrul taberei, au socializat şi şi-au făcut prieteni, au admirat răsăritul de soare sau apusul la malul marii. Cadrele didactice de la Colegiu „Gheorghe Tătărăscu”, şi de la Şcoala Gimnazială nr. 3 au organizat deplasări în Staţiunea Mamaia unde s-au bucurat de oportunităţi diverse.