Pagina contact
Arhivă
Adrese diverse

Pagini cu eticheta ‘patinaj’

Odată cu venirea zăpezii, adepţii mişcării în aer liber şi iubitorii sportului de patinaj s-au bucurat de o frumoasă zi în care au avut posibilitatea de a-şi demonstra calităţile în ceea ce priveşte acest sport în cadrul unui concurs organizat de Casa de Cultură, Primăria şi Consiliul Local al oraşului Rovinari.

Acest patinoar sintetic a fost făcut pentru tinerii oraşului, în scopul de a-i mobiliza şi încuraja să facă performanţă, să încerce lucruri noi şi să se bucure pe timp de iarnă de patinaj, precum şi de copilărie.

În cadrul acestei prime competiţii au participat elevii Şcolii Generale Nr. 1 din Rovinari, urmând ca în celelalte care vor fi organizate să participe elevii Şcolii Generale Nr. 3, liceenii, iar în data de 24 februarie tinerii îndrăgostiţi.
Citeşte tot articolul »

A fost suficientă prima ninsoare din acest sezon pentru ca porţile Patinoarului Sintetic din Rovinari să fie redeschise publicului. Ieri, 15 elevi a două şcoli din localitate, au participat la primul concurs de patinaj organizat de Primăria Rovinari şi Casa de Cultură.

După cele două probe, toţi participanţii au primit cadouri din partea Primăriei Rovinari, precum şi premii în bani. La acest concurs a asistat şi primarul oraşului Rovinari, Dorin Filip, care la sfârşitul concursului a acordat premiile. Acesta nu a fost decât primul concurs din acest sezon, seria acestora urmând a continua şi în perioada următoare.

Citeşte tot articolul »

Primăria oraşului Rovinari organizează săptămânal concursuri de patinaj la finalul cărora acordă câştigătorilor premii constând în diplome şi abonamente la patinoar. Săptămâna trecută la concurul de patinaj s-au înscris trei clase de a III-a de la Şcoala Generală Numărul 1 Rovinari. Aceştia au profitat de vremea frumoasă şi au venit şi cu susţinători pentru ai- încuraja la cele trei probe în care a constat concursul. De la patinoar nu au lipsit nici de această dată aleşii locali, dacă până acum concursul era supervizat de primarul

Citeşte tot articolul »

Primăria oraşului Rovinari organizează în fiecare zi de joi fel şi fel de concursuri şi întreceri pe patinoar, constând în diverse  probe de patinaj, la finalul cărora se acordă premii şi diplome câştigătorilor. Joia aceasta au participat la concurs copiii cu vârsta cuprinsă între 7 – 10 ani. De menţionat faptul că toţi participanţii au fost premiaţi, iar celor trei câştigători li s-au acordat câte o diplomă, câte un abonament gratuit după cum urmează locul întâi o lună de zile, locul al doilea trei săptămâni, iar locul al treilea un abonament la patinoar pe o perioadă de zece zile. De la concursul de patinaj nu au lipsit nici aleşii locali, fiind prezenţi atât primarul Dorin Filip cât şi viceprimarul Chivu Laurenţiu precum şi consilierii locali Radu Dorina şi Mihai Florin Marian. Primarul oraşului, Filip Dorin aşteaptă în perioada următoare cât mai mulţi copii însoţiţi de părinţi pentru a le îndeplinii bucuria de a patina.

Citeşte tot articolul »

Cauta

Retele Sociale