Pagini cu eticheta ‘pachete alimentare’
Cu ocazia Sărbătorilor Pascale, Consiliul Local şi Primăria Oraşului Rovinari, acorda pachete cu produse alimentare persoanelor cu un venit până la 530 lei/lună/membru.
Înscrierile vor avea loc la Cantina de Ajutor Social Rovinari începând cu data de 16.03.2015 între orele 10-15.
Actele necesare
– Copie acte de identitate;
-Copie acte de stare civilă(certificat de căsătorie, certificat de naştere pentru persoanele cu vârsta până la 14 ani, certificat de deces, livret de familie, hotărâre judecătorească de încredinţare sau documente din care să reiese calitatea de tutore sau curator);
-Adevernţă de venit cu salariul net, cupoane, mandate poştale sau taloane, după caz;
-Adeverinţă de la unitatea şcolară în care se va menţiona forma de învăţământ pentru peroanele majore care frecventează cursuri şcolare.
Cu ocazia sărbătorilor pascale, Primăria şi Consiliul Local Rovinari acordă pachete cu produse alimentare în (valoare de 60 lei/pachet) persoanelor singure şi familiilor domiciliate în Rovinari, al căror venit se situează până la 500 lei/lună/membru de familie.
Înscrierile se efectuează la Clubul Vârstnicilor de pe Strada Muncii, începând cu data de 17.03.2014. Beneficiarii vor primi un bon de ordine pe care îl vor prezenta la ridicarea produselor alimentare în data menţionată pe acesta.
Cu ocazia sărbătorilor de iarnă, Consiliul Local Rovinari acordă pachete cu produse alimentare persoanelor singure şi familiilor domiciliate în Rovinari, al căror venit se situează până la 750 lei/luna/membru de familie.
Înscrierile se efectuează la Cantina Socială de pe Str. Muncii, începând cu data de 11.11.2013. Beneficiarii vor primi un bon de ordine pe care îl vor prezenta la ridicarea pachetelor în data menţionată pe acesta.
Actele necesare sunt:
Pentru acordarea pachetelor, solicitanţii vor completa formularul de cerere şi declaraţie pe propria răspundere pentru acordarea unor beneficii de asistenţă socială şi vor depune actele doveditoare, după cum urmează:
Cu ocazia sărbătorilor pascale, Primăria şi Consiliul Local Rovinari acordă pachete cu alimente persoanelor singure şi familiilor domiciliate în Rovinari, al căror venit se situează sub 670lei/luna/membru de familie.
Înscrierile se efectuează la Clubul Vârstnicilor, începând cu data de 04.04.2011.
Beneficiarii vor primi un bon de ordine cu care se vor prezenta să ridice pachetele la data menţionată pe acesta.
Actele necesare în vederea obţinerii pachetelor cu alimente sunt afişate mai jos: