Premii
Pompierii voluntari din cadrul Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă al Oraşului Rovinari au obţinut locul I la faza judeţeană a concursurilor profesionale ale serviciilor voluntare şi private pentru situaţii de urgenţă, organizat de către Ministerul Afacerilor Interne – Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Lt. Col. Dumitru Petrescu” al Judeţului Gorj, joi 5 iunie 2014, la Peştişani.
Echipajul nostru, s-a calificat astfel, la faza interjudeţeană unde se duc optimişti şi încrezători că vor obţine un loc pe podium.
Primarul Oraşului Rovinari, Dorin Filip, a primit, joi seară, „Premiul pentru implicarea şi efortul depus în cadrul Asociaţiei Oraşelor din România“.
Distincţia i-a fost înmânată în cadrul cele de-a XXI-a ediţii a Adunării Generale a Asociaţiei Oraşelor din România (AOR), eveniment care s-a desfăşurat în perioada 5 – 7 martie, la Bucureşti.
Primăria Oraşului Rovinari a fost premiată în cadrul Galei Concursului Naţional de Proiecte din Administraţia Publică Locală „Cele bune să se-adune!”, ediţia 2013, pentru cel mai bun proiect la secţiunea dezvoltare locală, la nivelul regiunii Sud-Vest Oltenia.
Concursul naţional de proiecte a avut loc în cadrul Forumului Administraţiei Româneşti, ediţia a VI-a, ce s-a desfăşurat la Braşov în perioada 12-14 decembrie 2013, iar premiul a fost ridicat de către viceprimarul Oraşului Rovinari – Chivu Laurenţiu.
Pentru instituţia noastră este al doilea premiu obţinut în acest an şi al patrulea în ultimii trei ani:
– în 2011 – titlul de primarul anului 2011, acordat de Revista Română de Administraţie Publică Locală;
– în 2012 – cel mai bun proiect edilitar urban din Regiunea SV Oltenia, acordat de Revista Română de Administraţie Publică Locală;
Primăria Oraşului Rovinari a fost premiată în cadrul „Galei Premiilor de Excelenţă Administraţie.ro”, Ediţia a IX-a desfăşurată la Poiana Braşov, joi 24 octombrie 2013, de către Portalul Naţional de Administraţie Publică www.administraţie.ro împreună cu Oameni şi Companii.
Premiul a fost acordat pentru implicarea într-o serie de proiecte educaţionale de amploare naţională, precum „Tineri pentru viitor”, ateliere de prevenire a delicvenţei juvenile sau proiectul „Azi copii, mâine cetăţeni”. Premiul a fost ridicat de către viceprimarul Chivu Laurenţiu.
Este al treilea premiu obţinut de instituţia noastră, după cele din anii 2011 şi 2012 acordate de Revista Română de Administraţie Publică Locală.
Revista Română de Administrație Publică Locală organizează în fiecare an concursul intitulat „Cele bune să se-adune”, concurs în cadrul căruia Primăriile și Consiliile Județene din toată țara se înscriu cu cele mai bune proiecte realizate în anul anterior, le susțin și în funcție de importanța și aprecierea lor le sunt oferite premii.
Ca și anul trecut, Primăria Rovinari s-a înscris cu 12 proiecte, la toate secțiunile, fiind una dintre puținele instituții care a realizat acest lucru, dintre care cel nominalizat a fost proiectul la secțiunea Edilitar – Urban, intitulat „Reabilitare Strada Constructorilor”.
La sfârşitul săptămânii trecute, „Revista Română de Administraţie Publică Locală” a organizat la Bucureşti „Gala Administraţia Locală la Înălţime”. Primarul oraşului Rovinari, Dorin Filip a fost nominalizat la trei secţiuni:
– Primarul anului în România;
– Cel mai bun primar de oraş din România;
– Cel mai bun primar de oraş din Regiunea Sud – Vest Oltenia.