Comunicate de presă
Consiliul Local Rovinari a adoptat în şedinţa ordinară de luna trecută hotărârea nr. 91/31.07.2013 privind aprobarea regulamentului de blocare /deblocare a roţilor vehiculelor oprite sau staţionate neregulamentar pe raza Oraşului Rovinari.
Regulamentul prevede o serie de contravenţii pentru persoanele care parchează neregulamentar. Blocarea autovehiculelor se va efectua de către Direcţia de Patrimoniu a Oraşului Rovinari, pentru autovehiculele oprite, staţionate şi parcate în parcările de reşedinţă, care nu deţin contract de închiriere, precum şi în alte locuri, decât cele legal amenajate sau autorizate de către Primăria Oraşului Rovinari.
Regulament blocare roţi maşini parcate neregulamentar (2,5 MiB, 1.826 hits)
Scopul activităţilor de blocare este acela de a acţiona în următoarele situaţii:
Primăria Rovinari informează cetăţenii oraşului, precum şi agenţii economici care obişnuiau să participe la Zilele Oraşului Rovinari, cu privire la faptul că anul acesta zilele oraşului nostru se vor desfăşura în perioada 10 – 16 iunie 2013.
Această măsură vine ca urmare a faptului că Paştele de anul acesta are loc pe data de 5 mai 2013, în săptămâna premergătoare zilelor oraşului, aşa cum erau stabilite iniţial, în Agenda Culturală.
La această acţiune va participa şi Primarul oraşului Rovinari, Filip Dorin, acţiune care se poate intitula „Marşul celor mici, al copiilor, pentru un oraş curat!” . Vor fi plantaţi 500 puieţi şi se va încerca a se aduna o cantitate cât mai mare de deşeuri de pe suprafaţa oraşului.
În data de 31.01.2012 ora 10.00, Comitetul Local pentru Situaţii de Urgenţă al oraşului Rovinari a fost convocat în şedinţă extraordinară, datorită temperaturilor extrem de scăzute şi instaurării codului portocaliu. În cadrul comitetului s-au dezbătut măsurile ce trebuie luate pentru combaterea frigului foarte năprasnic din perioada 30.01.2012 – 03.02.2012”.
Măsurile luate în cadrul C.L.S.U.:
– Asigurarea permanenţei pe perioada menţionată în avertizarea meteo la sediul primăriei şi remizei de pompieri;
– Identificarea spaţiilor de cazare a persoanelor aflate temporar în dificultate în blocul C1;
– Înfiinţarea a doua puncte de servire ceai cald: în zona patinoarului şi cantinei de ajutor social;
Primăria oraşului Rovinari înştiinţează proprietarii clădirilor cu destinaţie de locuinţă care nu şi-au asigurat locuinţele, să facă acest lucru pentru a evita amenzile prevăzute de legile în vigoare.
Proprietarii care nu-şi asigură locuinţele vor fi sancţionaţi cu amenzi cuprinse între 100 – 500 lei, cu posibilitatea achitării la jumătate în maxim 48 de ore. Sancţiunile se vor aplica începând cu luna august a acestui an, iar 20 % din banii proveniţi din amenzi vor rămâne la bugetul local.
Toate societăţile de asigurări încheie poliţe de asigurare la locuinţe. Prima de asigurare este de 20 de euro pe an pentru imobilele construite din beton sau cărămidă arsă, şi 10 euro pe an pentru cele construite din cărămidă nearsă sau lemn. Termenul limită pentru încheierea asigurărilor obligatorii la locuinţe este 15 iulie 2011.
În oraşul Rovinari sunt înregistrate aproximativ 4820 locuinţe.
Primăria Rovinari şi Societatea Apă Canal şi Salubritate informează locuitorii oraşului Rovinari că întreruperea furnizării apei potabile către populaţie, a fost provocată de condiţiile meteorologice nefavorabile din după-amiaza zilei de 13 iunie 2011, atunci când un fulger a lovit transformatorul care asigura alimentarea cu energie eletrică a Staţiei de Apă.
Considerăm că este absolut normal să primiţi o justificare informativă din partea nostră, cerându-vă scuze pentru neplăcerile produse.
În aceste momente de tristeţe şi profundă durere, primarul Dorin Filip, în numele Primăriei şi Consiliului Local Rovinari, îşi exprimă regretul faţă de dispariţia celui care a fost cetăţeanul oraşului Rovinari, caporalul Constantin Laurenţiu Lixandru, din cadrul Batalionului 26 Infanterie „Neagoe Basarab”, căzut la datorie în Afganistan.
Ne mândrim cu cetăţeni precum Lixandru Constantin-Laurenţiu, care trebuie privit ca un exemplu de restul comunităţii.
Pentru curajul şi devotamentul de care a dat dovadă în serviciul păcii şi securităţii, se va propune consiliului local să fie declarat post mortem, cetăţean de onoare al oraşului Rovinari, iar o stradă din oraş să poarte numele său.
Sincere condoleanţe familiei şi soţiei acestuia.
Dumnezeu să-l odihnească !
Primăria şi Consiliul Local Rovinari în colaborare cu Casa de Cultură şi Biblioteca Rovinari va organiza în perioada 09 – 15 mai 2011, cea de-a XI-a ediţie a Zilelor Oraşului Rovinari. Activităţile din cadrul manifestării cultural-artistice vor avea loc pe Bulevardul Minerilor după următorul program:
Sâmbătă 14 mai 2011:
Orele 20.00 Program artistic susţinut de copiii rovinăreni;
Orele 20.30 Program folcloric susţinut de Clubul Elevilor Rovinari;
Orele 21.00 Program folcloric susţinut de Şcoala Populară de Artă;
Orele 21.30 Program artistic – „Talent Show”;
Orele 22.30 Spectacol muzical – Narcotic Sound.
Duminică 15 mai 2011:
Simpozion „Rovinari 30 ani de existenţă”
Orele 21.00 Spectacol muzical – Violeta Constantin;
Orele 22.00 Spectacol muzical – Nicu Paleru;
Orele 23.00 Spectacol muzical – Babi Minune, urmat de un grandios foc de artificii.
Informăm agenţii economici care vor să participe la Zilele Oraşului Rovinari că, pentru a obţine spaţiu pe Bulevardul Minerilor trebuie să depună o cerere la Primăria Rovinari în care solicită suprafaţa dorită şi numărul de zile. Preţul este de 2 lei/m2/zi. Unii agenţi economici trebuie să ataşeze la această cerere şi autorizaţiile ISCIR.
Vă aşteptăm cu plăcere alături de noi !
Eforturile făcute de către primarul Dorin Filip pentru ca spitalul din Rovinari să nu se închidă, au dat roade. Spitalul Rovinari nu se regăseşte printre cele 67 de unităţi sanitare, care se vor reprofila în cămine pentru persoane vârstnice, apărute în Hotărârea de Guvern nr. 212 din 9 martie 2011, pentru aprobarea Programului de interes naţional „Dezvoltarea reţelei naţionale de cămine pentru persoanele vârstnice”, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 175/11.03.2011.
Primarul oraşului Rovinari, a făcut tot ce a depins de el ca această unitate sanitară să nu se transforme în cămin de bătrâni, reuşind să convingă în cele din urmă, autorităţile de la Bucureşti, să revină asupra deciziei, iar Spitalul Rovinari să nu fie reprofilat. Faptul că spitalul din Rovinari va funcţiona în continuare, este o realizare foarte importantă atât pentru cei care locuiesc în Rovinari, cât şi pentru locuitorii comunelor învecinate.
Primăria oraşului Rovinari a răspuns printr-un drept la replică cotidianului Gorj Domino, publicaţie care continuă seria dezinformărilor majore a cetăţenilor oraşului Rovinari dar şi a locuitorilor judeţului Gorj.
Ziarul nu vine cu absolut niciun argument în favoarea celor publicate şi, mai mult, pentru niciunul dintre articolele publicate (toate de acelaşi autor), nu a solicitat instituţiei noastre un punct de vedere oficial, înaintea publicării acestora.
Primăria Rovinari adresează rugămintea celor de la Gorj Domino ca de această dată să publice dreptul la replică şi să revină asupra informaţiilor publicate.
Conţinutul dreptului la replică (177,5 KiB, 1.368 hits)
Consiliul Local Rovinari marchează Ziua Mondială a Mediului printr-o acţiune de ecologizare atât în oraş cât şi pe cele două maluri ale Jiului.
Consilierii locali invită alături de ei cât mai mulţi cetăţeni, voluntari de toate vârstele, pentru ca sâmbătă să ia atitudine şi să participe la acţiunea de curăţenie din jurul blocurilor în care locuiesc.
Fiecare voluntar participant va primi mănuşi şi saci de plastic în care să colecteze deşeurile.
Primăria Rovinari face un apel către toţi cei care locuiesc în Rovinari, ca măcar o dată pe an să participe la această acţiune de ecologizare, deoarece aici trăiesc şi îşi desfăşoară activitatea de zi cu zi. Întâlnirea va avea loc sâmbătă 5 iunie 2010 la ora 9.00, în faţa primăriei.
MEDIU CURAT = VIAŢĂ, SĂNĂTATE, FERICIRE
Astăzi la ora 10.00 în Oraşul Rovinari s-a desfăşurat o acţiune de plantare de arbori, inclusă în Campania Luna Pădurii.
La acţiune au luat parte elevi voluntari de la Grupul Şcolar Industrial Rovinari, reprezentanţi ai jandarmeriei judeţene, ai Primăriei Rovinari, care au fost coordonaţi de fostul director al Agenţiei pentru Protecţia Mediului Gorj, Gheorghe Fometescu.
S-au plantat 300 de arţari pe Strada Castanilor, pe Aleea Bradului şi în curtea Catedralei Rovinari. Citeşte tot articolul »
În acest sens Primarul Filip Dorin a şi transmis omologului său din Turek un mesaj de condoleanţe.
Mesaj de condoleanţe - română (900,2 KiB, 1.246 hits)Ca urmare a ultimelor articole apărute în cotidianul „Gorj-Domino”, Primăria Rovinari a luat atitudine, şi a dat un drept la replică autorului articolelor.
Instituţia a luat această decizie deoarece autorul a pus într-o imagine negativă Primăria Rovinari, mai mult decât atât informaţiile din cuprinsul articolelor sunt eronate, iar punctul de vedere al Primăriei Rovinari nu a fost cerut, aşa cum ar fi fost corect, normal şi deontologic.
Nu este pentru prima dată când acest ziar publică articole fără a verifica veridicitatea celor publicate, acesta ducând o campanie intensivă de denigrare a instituţiei noastre.
Pentru a evita astfel de probleme în viitor, recomandăm celor de la „Gorj-Domino” să nu ezite în a solicita un punct de vedere oficial reprezentanţilor Primăriei Rovinari.
Conţinutul dreptului la replică (260,7 KiB, 1.270 hits)