Comunicate de presă
Am dat startul unei noi ediții a concursului – Rovinari “Un Oraş Verde” – Cea mai frumoasă grădină cu flori aferentă caselor de locuit şi blocurilor de locuinţe”.
Înscrierea în concurs se va face la sediul Primăriei Rovinari, printr-o cerere care va cuprinde datele personale, la care se va ataşa şi o copie a cărții de identitate.
Pozele cu grădinile înscrise în concurs vor fi postate pe site-ul Primăriei Rovinari la adresa www.primariarovinari.ro
și pe pagina de Facebook „Primăria Rovinari”.
După jurizare, câştigătorii vor primi din partea autorităţilor locale premii în bani şi diplome, astfel:
Premiul I – 2000 lei;
Premiul II – 1500 lei;
Premiul III – 1000 lei;
Premiul IV – 700 lei, precum și 16 mențiuni în valoare de 400 de lei fiecare.
Scopul concursului este acela de a îmbunătăți aspectul urbanistic al orașului și al microclimatului urban, precum și pentru a trezi interesul cetățeanului pentru întreținerea spațiilor de locuit și împrejurimile acestora.
Regulamentul concursului poate fi consultat aici: Regulament_concurs_-_Un_oras_verde_2024.pdf (239,1 KiB, 293 hits)
49.365/13.12.2023
Comunicat de presă
Primăria Orașului Rovinari a derulat începând cu 14.03.2020 (termen de finalizare 31.12.2023) proiectul ”Bunicii Comunității – Rovinari” POCU/436/4/4/127708.
Obiectivul general al proiectului a constat in reducerea numarului de persoane aflate in situatie de vulnerabilitate, cu vârsta peste 65 de ani la nivelul orasului Rovinari, prin sprijinirea accesului a 165 de seniori, dintre care 90 de femei, la servicii sociale integrate, in vederea pastrarii si prelungirii independentei lor si pentru depasirea dificultatilor caracteristice acestei categorii de populatie.
Rezultatele obtinute prin implementarea proiectului se concretizeaza în faptul că 199 persoane din grupul țintă au beneficiat de un serviciu social licentiat “Centru de zi de socializare si petrecere a timpului liber (tip club)” destinat persoanelor varstnice – “Clubul Seniorilor”, prin participarea la activitati diverse de socializare si petrecere a timpului liber și de terapie ocupationala prin arte si activitati de dezvoltare personala. Din totalul de 199 beneficiari, 100 de persoane au depașit situatia de vulnerabilitate, urmare a sprijinului oferit prin proiect.
”Bunicii comunității” a fost un proiect care a schimbat viața seniorilor din orașul Rovinari printr-o serie de activități care le-au adus din nou bucuria și zâmbetul și i-au revigorat. Cele 199 de persoane beneficiare, cu risc de excluziune socială din comunitate, au participat la activități diverse de socializare și petrecere a timpului liber într-un mediu plăcut și sigur, de evitare a izolării și singurătății, de îmbunătățire a stării fizice și mentale, de optimizare a tonusului, de stimulare a încrederii în sine.
Pentru aceștia,in cadrul activitatilor din proiect s-au desfasurat ateliere de creație, ateliere culinare/ ateliere de plante medicinale, ateliere culturale, istorice, târguri și expoziții realizate pe diverse teme, sărbătorirea zilelor internaționale ( a familiei, a Europei, a cărții), activitati privind informații comunicate de reprezentanții primăriei, activități de dezvoltare personale ( quilling, terapia prin mandala, digitalizare, English club), activitati de miscare/ consultatii medicale, integrame, sudoku, rebusuri, sarbatorirea zilei aniversare, jocuri de societate, audiții muzicale, vizionare filme/ documentare, intalniri cu instituțiile partenere din proiect,spectacole, excursii de 1 zi (Cazanele Dunarii, Manastirile din jud. Valcea, Castelul Corvinilor), excursii cu cazare la manastirile din Moldova.
Beneficiile oferite de furnizarea acestor activitati catre grupul tinta au fost de diminuare a nivelului de vulnerabilitate, de stimulare a increderii în sine, menite sa le aduca bucurie si sa le imbunatateasca abilitatile stimulandu-le sentimentul de valorizare, cresterea stimei de sine si reducerea sentimentului de inutilitate.
În data de 20.12.2023, ora 15:00 va avea loc conferința de închidere a proiectului, in locatia restaurant President, oras Rovinari. La eveniment vor participa reprezentanți ai Primăriei Orașului Rovinari, beneficiari ai proiectului, parteneri locali și echipa de implementare a proiectului.
Conferința are ca scop prezentarea rezultatelor obținute pe parcursul proiectului, împărtășirea experiențelor și discuții despre viitoarele inițiative destinate creșterii și dezvoltării serviciilor sociale integrate în orașul nostru.
Pentru informații suplimentare și confirmări de participare la conferința de închidere vă rugăm să contactați:
Augustin Spineanu – Manager proiect
augustin.spineanu@gmail.com sau office@primariarovinari.ro
Valoarea totală a proiectului: 2.700.853,74 lei
Valoarea finanțării primite prin Programul Operațional Capital Uman: 2.295.725,67 lei
Proiect cofinanțat din Fondul Social European din Fondul Social European prin Programul Operațional Capital Uman 2014-2020
13986/05.04.20
ANUNȚ,
cu privire la distribuirea ajutoarelor POAD – PRODUSE ALIMENTARE
Primăria Orașului Rovinari – Direcția Publică de Asistență Socială distribuie, începând cu data de 06.04.2023, ajutoarele POAD constând in produse alimentare.
Persoanele eligibile pentru aceste ajutoare sunt:
– beneficiarii alocației de susținere a familiei;
– beneficiarii de ajutor social acordat în baza Legii nr.416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările și completările ulterioare;
– persoanele cu dizabilități.
Persoanele care se încadrează în ambele categorii beneficiază de pachete cu produse alimentare aferente unei singure categorii din care face parte la data acordării ajutoarelor ( art.3, alin 2 din H.G.784/2018) .
Persoanele îndreptățite sunt așteptate zilnic, de luni până vineri, în intervalul orar 10.00-14.00, în incinta Spațiului de Agrement din Parcul Central ( fost PT) .
Actele necesare pentru ridicarea pachetului cu produse alimentare POAD sunt:
-
cartea de identitate;
-
certificatul de încadrare în grad de handicap(unde este cazul).
Primar, Director Executiv, DPAS, Grup de lucru,
Robert-Dorin Filip Cristian Milea Loredana Pupăzan Elena Sapun
23
Acum poți să obții DIPLOMA RAPID și FĂRĂ PARTICIPARE LA CURS.
Detalii privind inscrierea la ✆ 0722.553.332
office@sanseegale.eu
9983/08.03.2023
ANUNȚ
Primăria Orașului Rovinari, cu sediul în orașul Rovinari, str. Florilor, nr.2, județul Gorj, anunță publicul interesat că începând cu data de 08.03.2023 scoate la concesiune terenul în suprafață de 132932 mp cu nr. cadastral 37036, înscris în cartea funciară nr.37036, respectiv terenul în suprafață de 6076 mp cu nr. cadastral 37037, înscris în cartea funciară nr.37037, situate în extravilanul orașului Rovinari, în zona albiei majore a Râului Jiu, în aval față de Termocentrala Rovinari, jud. Gorj.
Pe aceste terenuri se pot edifica anexe ale exploatațiilor agricole, spații pentru cazare temporară și instalații de producere a energiei electrice din surse regenerabile.
Persoanele/societățile interesate în vederea concesionării acestora pot depune la sediul Primăriei oraș Rovinari, în scris manifestarea fermă și serioasă a intenției de concesionare.
Cererea va cuprinde obligatoriu obiectul concesiunii și va fi însoțită de planul de afaceri ce trebuie să fie fundamentat din punct de vedere economic, financiar, social și de mediu, conform prevederilor art.308 din OUG nr.57/2019 privind Codul Administrativ, cu modficările și completările ulterioare.
Mai multe informații pot fi obținute de la sediul Primăriei Oraș Rovinari, str. Florilor, nr.2, județul Gorj, Biroul Urbanism, Amenajarea Teritoriului, telefon 0253/371011.
Sistem de iluminat public modern și eficient în Rovinari, printr-un proiect finanțat în cadrul Programului Operațional Regional 2014-2020!
Mai multe detalii, aici: https://www.new.adroltenia.ro/iluminatul-public-din…/
Producătorii și comercianții de băuturi trebuie să se înregistreze în baza de date a Sistemului de Garanție-Returnare (SGR) până pe 28 februarie
Înregistrarea este obligatorie și se face pe site-ul administratorului SGR, www.returosgr.ro
Producătorii, importatorii și comercianții de băuturi au obligația legală să se înregistreze până pe data de 28 februarie 2023 în baza de date a Sistemului de Garanție-Returnare. Toate societățile comerciale din România care au calitatea de producători, importatori sau comercianți de produse din categoriile apă îmbuteliată, băuturi răcoritoare, bere, cidru, vin, băuturi spirtoase, în ambalaje de unică folosință din plastic, aluminiu sau sticlă, cu dimensiuni între 0,1 l și 3 litri, precum și companiile din industria ospitalității ce comercializează aceste produse trebuie să se înregistreze online pe site-ul www.returosgr.ro al administratorului SGR, conform Hotărârii de Guvern nr. 1074/2021.
Procedura de înregistrare este una simplă
-
Se va crea un cont de utilizator, introducând datele de identificare ale companiei și datele de contact ale persoanei desemnate în relația cu administratorul SGR.
-
După activarea contului, persoana desemnată în relația cu administratorul SGR va completa toate informațiile solicitate, în conformitate cu prevederile legale.
-
După introducerea acestor date, se va genera Formularul Standard de Înregistrare în SGR – completat automat cu datele deja introduse. Formularul trebuie semnat de către reprezentantul legal, folosind o semnătură electronică simplă sau calificată, tot prin intermediul portalului RetuRO.
Ulterior înregistrării, se va trece la următoarea etapă, semnarea contractului cu administratorul SGR, RetuRO Sistem Garanție Returnare S.A., de asemenea pe site-ul returosgr.ro.
Neînregistrarea în baza de date operată de către administratorul SGR atrage după sine o amendă între 20.000 și 40.000 RON.
Sistemul Garanție-Returnare este conceput pentru a încuraja returnarea ambalajelor de băuturi de unică folosință în vederea reciclării și va deveni funcțional începând cu 30 noiembrie 2023. Începând cu această dată, consumatorii vor putea să returneze în magazine ambalajele de unică folosință din plastic, sticlă sau metal pentru băuturi. SGR reprezintă un sistem în care românii vor plăti o garanție de 0,50 RON atunci când vor cumpăra o băutură îmbuteliată (apă, băuturi răcoritoare, bere, cidru, vin, băuturi spirtoase) de la un comerciant. Sistemul se aplică pentru ambalaje primare nereutilizabile cu volume cuprinse între 0,1 l şi 3 l inclusiv. După golirea ambalajului, consumatorul va trebui să îl aducă într-unul dintre punctele de returnare organizate de comercianți. În schimbul ambalajului gol, consumatorul va primi înapoi, pe loc, valoarea garanției plătite inițial, fără a fi condiționat de prezentarea bonului fiscal.
Producătorii de băuturi, prin intermediul administratorului SGR, sunt obligați să realizeze obiective minime anuale de returnare a ambalajelor SGR, primul pas pentru atingerea acestor ținte fiind înregistrarea în sistem și încheierea contractului cu RetuRO Sistem Garanție-Returnare S.A. Aceștia nu vor mai putea să-și vândă produsele consumatorilor din România dacă nu s-au înregistrat în prealabil în baza de date a SGR. Înregistrarea se face accesând link-ul https://portal.returosgr.ro/register/producer
-
Este considerat producător sau importator în scopul SGR orice persoană juridică ce produce și introduce pe piața din România produse SGR, ori importă sau achiziționează intracomunitar aceste produse și le introduce pe piața românească. Ghidul de înregistrare poate fi consultat aici: returosgr.ro/info-producatori
Comercianții de băuturi, precum și companiile care activează în domeniul ospitalității (HoReCa), vor fi responsabili să se asigure că băuturile pe care le vând pe piața românească provin de la un producător înregistrat în SGR, și vor percepe o garanție de 0,50 RON la vânzarea fiecărei băuturi. De asemenea, comercianții trebuie să organizeze puncte de returnare a ambalajelor de băuturi, în cadrul cărora să ofere serviciul de preluare a ambalajelor și returnare a garanției către consumatori. Primul pas pentru indeplinirea responsabilităților legale este înregistrarea în baza de date a SGR și o pot face accesând link-ul https://portal.returosgr.ro/register/retailer
-
Este considerat comerciant în scopul SGR orice persoană juridică ce desfășoară activităţi de comercializare a produselor în ambalaje SGR către consumatorii finali, inclusiv activități din industria hotelieră, a serviciilor alimentare, unităţi care organizează evenimente, pregătesc şi servesc alimente şi băuturi.
Ghidul de înregistrare poate fi consultat aici: www.returosgr.ro/info-comercianti
Este important ca toate companiile vizate să introducă în sistem toate datele solicitate cu o acuratețe cât mai mare. Aceste date sunt esențiale pentru configurarea optimă a sistemului în raport cu nevoile reale de colectare a ambalajelor la nivel teritorial și, în final, implementarea cu succes a Sistemului de Garanție-Returnare (SGR).