Anunţuri
Primăria şi Consiliul Local Rovinari împreună cu Casa de Cultură şi Biblioteca Rovinari organizează sâmbătă 17 iulie respectiv duminică 18 iulie un concurs la Ştrandul Orăşenesc Rovinari. Concursul se adresează tuturor persoanelor prezente la ştrand şi constă în probe precum: cel mai sexy costum de baie, cel mai rapid înnotător, cel mai bun săritor în apă.
Probele nu sunt bătute în cuie, în sensul că şi participanţii pot propune probe la acest concurs, iar dacă organizatorii le vor considera interesante, cu siguranţă se vor afla în concurs. La finalul acestor probe, organizatorii le vor oferii participanţilor clasaţi pe primele trei poziţii premii constând în abonamente la ştrand după cum urmează:
Locul I – un abonament la ştrand gratuit timp de o săptămână
Locul II – un abonament la ştrand gratuit timp de 4 zile
Locul III – un weekend la ştrand gratuit
Aşadar, Primăria Rovinari invită cât mai multe persoane la ştrand în zilele de sâmbătă 17 iulie 2010 şi duminică 18 iulie 2010.
Începând cu data de 02.07.2010, la clubul vârstnicilor situat pe Str. Muncii, s-a deschis un centru pentru strângerea de ajutoare umanitare, destinate persoanelor afectate de inundaţii în judeţele din nordul Moldovei.
În acest sens, atât persoanele fizice, cât şi persoanele juridice pot face donaţii pentru ajutorarea sinistraţilor.
Primăria oraşului Rovinari organizează examen pentru promovarea în gradul profesional imediat următor pentru funcţionarii publici de execuţie

Începând de astăzi Ştrandul Orăşenesc Rovinari s-a deschis oficial pentru sezonul din această vară. Acesta întrunea toate condiţiile pentru deschidere încă de acum câteva săptămâni, când au fost igienizate toaletele, duşurile, cabinele de schimb, şi bazinul. Singura problemă pentru care ştrandul nu s-a deschis mai devreme, a fost temperatura apei care se afla sub 20 grade Celsius.
Puţini sunt cei care ştiu că Ştrandul Orăşenesc Rovinari este printre cele mai dotate ca utilităţi, fiind construit în centrul oraşului, la un nivel european, şi dispune inclusiv de o reţea de internet Wireless. Ştrandul este dotat şi cu terasă, plajă, duşuri, şezlonguri, cabine de schimb, bazin pentru copii şi un teren de tenis. Consiliul Local Rovinari a aprobat în Hot. Nr. 42/28.04.2010 taxele de intrare în incinta Ştrandului Orăşenesc Rovinari pentru sezonul mai-septembrie 2010.
S.C. Apă Canal Salubritate S.R.L. Rovinari, informează cetăţenii oraşului Rovinari despre întreruperea alimentării cu apă potabilă, în data de 09.06.2010, timp de 4 ore, între orele 01:00 – 05:00, pentru executarea unor lucrări de întreţinere a reţelei de alimentare cu apă potabilă a oraşului Rovinari.

Primăria oraşului Rovinari a primit o adresă din partea Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe, în care aceasta solicită înştiinţarea chiriaşilor locuinţelor ANL din oraşul Rovinari, cu privire la cumpărarea acestor locuinţe.
Locuinţele ANL pentru tineri, destinate închirierii, pot fi cumpărate de actualii chiriaşi, după o durată minimă de 1 an.
Valoarea de vânzare a locuinţei în anul 2010 este de 407 euro/mp inclusiv TVA, din care se scade amortizarea calculată de la data punerii în funcţiune a locuinţei până la data vânzării acesteia. Pentru achiziţionarea acestor locuinţe, titularii contractelor de închiriere, trebuie să depună o cerere la Primăria oraşului Rovinari în care solicită cumpărarea locuinţei.
Cu ocazia zilei de 1 iunie, Primăria şi Consiliul Local Rovinari vor amenaja în centrul oraşului un mini-parc de distracţii pentru copii.
Se vor amplasa şi două tobogane gonflabile pe platoul Casei de Cultură şi pe Bulevardul Minerilor, oferind astfel copiilor din oraş mai multă distracţie de ziua lor.
Cele două tobogane vor fi puse gratuit la dispoziţia copiilor în cursul zilei de 1 iunie 2010, între orele 9 – 22.
Aşadar, aşteptăm cât mai mulţi copii însoţiţi de părinţi, pentru a se distra de Ziua Copilului.
Primăria Rovinari împreună cu Casa de Cultură şi Biblioteca Rovinari vă invită să participaţi joi 27 mai 2010, începând cu orele 14.00 în sala de spectacole a Casei de Cultură a Sindicatelor la Ediţia a II-a a Festivalului Judeţean de Folclor „Tinere Talente”.
La festival vor participa Ansamblul „Maria Lătăreţu” din cadrul Şcolii Populare de Artă Târgu-Jiu, Palatul Copiilor, Clubul Elevilor Rovinari, Clubul Elevilor Motru şi Clubul Elevilor Novaci.
Festivalul se va desfăşura pe două categorii de vârstă: I Clasele V-VIII, II Clasele IX-XII şi două secţiuni: I solişti vocali, II solişti instrumentali
La finalul festivalului, câştigătorilor li se vor acorda diplome şi premii în bani. Intrarea va fi liberă în limita locurilor din sală.
Vă aşteptăm cu plăcere !
Primăria oraşului Rovinari, titular al proiectului, anunţă publicul interesat asupra luării deciziei etapei de încadrare de către Agenţia pentru Protecţia Mediului Gorj, în cadrul procedurilor de evaluare a impactului asupra mediului, pentru proiectul Reabilitare sistem de încălzire, instalaţie panouri solare – Spitalul orăşenesc Rovinari, propus a fi amplasat în oraşul Rovinari, strada Jiului, nr.2, judeţul Gorj.
Proiectul deciziei de încadrare şi motivele care o fundamentează pot fi consultate la sediul autorităţii competente pentru protecţia mediului APM Gorj din municipiul Târgu-Jiu, strada Unirii, nr.76, în zilele de luni-vineri, între orele 8:30 – 14:00, precum şi la următoarea adresă de internet www.apmgj.ro.
Publicul interesat poate înainta comentarii/observaţii la proiectul deciziei de încadrare în termen de 5 de zile de la data publicării prezentului anunţului, până la data de 17.05.2010.
Primăria oraşului Rovinari invită cetăţenii interesaţi să participe la dezbaterea publică a Programului integrat de gestionare a calităţii aerului, pentru zonele Rovinari pentru indicatorii dioxid de sulf (SO2) şi pulberi în suspensie (PM 10), Tg-Jiu pentru indicatorul pulberi în suspensie (PM 10) şi Turceni pentru indicatorul dioxid de sulf (SO2), ce va avea loc marţi 13 aprilie 2010, cu începere de la orele 16.00 în Sala de Şedinţe a Consiliului Local Rovinari.
Acest program va cuprinde măsuri/acţiuni, termene şi responsabilităţi, necesar a fi implementate în perioada 2010-2013 în cele trei localităţi, în vederea încadrării valorilor de emisie la indicatorii de sulf şi pulberi în suspensie sub valorile limită reglementate de normele în vigoare.
Consiliul Local şi Primăria Oraşului Rovinari împreună cu Casa de Cultură şi Biblioteca oraşului Rovinari organizează duminică 7 martie 2010 cu începere de la ora 18.00 un spectacol folcloric cu invitaţi surpriză. Spectacolul se intitulează „Ghiocei de Ziua Ta” şi va avea loc la Casa de Cultură a Sindicatelor Rovinari. Evenimentul constă într-un program artistic şi spectacol folcloric dedicat zilei internaţionale a femeii. Intrarea va fi liberă în limita locurilor din sală.
Doamnele şi domnişoarele au prioritate.
Vă aşteptăm cu plăcere !
Primarul oraşului Rovinari, Dorin Filip, invită toţi cetăţenii oraşului să facă propuneri privind investiţiile ce ar trebui realizate în anul 2010, investiţii a căror finalitate să contribuie la îmbunătăţirea calităţii vieţii locuitorilor oraşului Rovinari.
Propunerile vor fi analizate în cadrul şedinţelor consiliului local şi în funcţie de priorităţile şi posibilităţile de realizare a acestora vor fi adăugate în cadrul bugetului de venituri şi cheltuieli pe anul 2010.
Aşteptăm sugestiile şi propunerile dumneavoastră folosind una din următoarele metode:
1. În scris la sediul Primăriei Rovinari – Registratură;
2. Pe fax la numarul 0253/371004;
3. Prin mail la adresa sesizari@primariarovinari.ro Această adresă de e-mail este protejată de spamboţi; aveţi nevoie de activarea JavaScript-ului pentru a o vizualiza , sau
4. Prin intermediul siteului Primăriei oraşului Rovinari – www.primariarovinari.ro, secţiunea Contact
Primăria oraşului Rovinari împreună cu Agenţia Regională pentru Protecţia Mediului Gorj, organizează sâmbătă 09.01.2010, începând cu ora 9.00, o nouă campanie naţională de colectare a echipamentelor electrice şi electronice „Marea Debarasare”. Această acţiune oferă ocazia fiecărui cetăţean din oraşul Rovinari să depună în faţa scrării de bloc deşeurile de echipamente electrice şi electronice, care nu mai sunt necesare (astfel încăt să fie văzute cu uşurinţă de către cei care le colectează), acestea vor fi colectate în aceeaşi zi, de către angajaţii Serviciului de Salubritate al oraşului Rovinari.