Anunţuri
Începând de miercuri 15.10.2014, la Clubul Persoanelor vârstnice, se vor primi dosarele privind acordarea ajutoarelor pentru încălzirea locuinţei în perioada sezonului rece noiembrie 2014-martie 2015 conform OUG 70/2011 modificată. Dosarul se depune doar de titularul partidei la gaze naturale sau energie electrică.
Acte necesare:
– contract imobil (vânzare-cumpărare, închiriere, comodat, titlu de proprietate pentru cei care locuiesc la case);
– cărţi de identitate pentru membrii familiei peste 14 ani;
– certificate de naştere pentru minorii sub 14 ani;
– acte care să ateste componenţa familiei (hotărâre încredinţare minori, plasament, etc);
– certificat înmatriculare autoturism;
– factură gaze/energie electrică (pe luna anterioară);
– adeverinţă venit net, luna anterioară depunerii cererii;
– cupon pensie;
– adeverinţă de la fisc pentru persoanele majore din familie;
– adeverinţă de la Impozite şi Taxe Locale;
– adeverinţă de la Agricol pentru cei care locuiesc la casă;
– adeverinţă de elev/student cu menţiunea dacă beneficiază sau nu de bursă;
– dosar cu şină.
Începând de azi şi până pe 30.09.2014, persoanele interesate să fie înscrise în lista cu jurişti şi alte persoane cu o reputaţie bună în localitate, din rândul cărora vor fi desemnaţi preşedinţii secţiilor de votare, constituite pentru alegerea Preşedintelui României din anul 2014, precum şi locţiitorii acestora, pot depune în acest sens, o singură cerere de înscriere, la Instituţia Prefectului – Judeţului Gorj, sau la sediul primăriei unităţii administrativ teritoriale pe raza căreia îşi au domiciliul, însoţită de câte o copie a actului de identitate şi a actului din care să reiasă studiile absolvite.
Cererile în format tipizat se pot obţine de la Instituţia Prefectului – Judeţul Gorj (camera nr. 120), de la sediile primăriilor, sau pot fi descărcate accesând linck-ul: http://www.prefecturagorj.ro/alegeripresedinte2014.html
Oraşul Rovinari organizează licitaţie publică cu strigare în vederea închirierii spaţiului cu destinaţia de locuinţă situat la adresa Oraş Rovinari, Bulevardul Minerilor, nr.3, bl.L4, sc.1, et.3, ap.11, judeţul Gorj.
Licitaţia va avea loc în sediul Primăriei Oraş Rovinari, strada Florilor, nr.2, judeţul Gorj în data de 29.08.2014, ora 10, Sala de Şedinţe. Înscrierile la licitaţie vor avea loc până la data de 27.08.2014, ora 16:00.
Caietul de sarcini, precum şi alte informaţii utile puteţi obţine la sediul Primăriei Oraş Rovinari, Direcţia Administrare Patrimoniu, Compartiment Fond Locativ, persoana de contact: Şandru Flavia, telefon: 0253371011, int.303.
Anunţ închiriere apartament B-dul Minerilor - bloc L4 (66,4 KiB, 745 hits)
Primăria Rovinari informează locuitorii Oraşului Rovinari şi deţinătorii de albine de pe raza oraşului că, începând cu data de 07.06.2014 – 15.06.2014 se vor efectua operaţii privind deratizarea şi dezinsecţia spaţiilor verzi de pe raza Oraşului Rovinari.
În acest sens, rugăm toţi deţinătorii de albine aflaţi în localitatea noastră, în perioada precizată mai sus, să-şi ia toate măsurile de protecţie a, acestora (albinelor).
Începând de azi, până la data de 18 aprilie 2014, persoanele interesate pot depune cereri pentru a fi înscrise în lista cu jurişti din rândul cărora vor fi desemnaţi preşedinţii secţiilor de votare constituite pentru alegearea membrilor din România în Parlamentul European din 2014.
Cele trei tipuri de cereri (studii superioare, jurişti, studii medii) pot fi descărcate accesând linkul de mai jos. După completare, acestea se depun la Primăria Rovinari alături de copia cărţii de identitate a solicitantului şi diploma de studii.
Cereri înscriere preşedinţi secţie (3,4 MiB, 1.312 hits)
S.C. Compania de Apă Oltenia S.A. anunţă faptul că, datorită necesităţii efectuării unor reparaţii programate la conducta de transport apă potabilă Izvarna – Craiova, apa potabilă va fi întreruptă astfel: joi, 27 Martie 2014, ora 06:00 – vineri, 28 Martie, ora 24:00.
De asemenea, Compania de Apă Oltenia S.A., prin laboratoarele de analiză a apei potabile, va monitoriza permanent calitatea apei după repunerea în funcţiune a sistemului public de distribuţie.
Societatea de Apă Canal şi Salubrizare informează cetăţenii Oraşului Rovinari că, bazinul staţiei de apă este atât de voluminos, încât poate asigura furnizarea acesteia pe timpul celor două zile cât aceasta va fi oprită de către Compania de Apă Oltenia.
Vă mulţumim pentru înţelegere!
Cu ocazia sărbătorilor pascale, Primăria şi Consiliul Local Rovinari acordă pachete cu produse alimentare în (valoare de 60 lei/pachet) persoanelor singure şi familiilor domiciliate în Rovinari, al căror venit se situează până la 500 lei/lună/membru de familie.
Înscrierile se efectuează la Clubul Vârstnicilor de pe Strada Muncii, începând cu data de 17.03.2014. Beneficiarii vor primi un bon de ordine pe care îl vor prezenta la ridicarea produselor alimentare în data menţionată pe acesta.
Primăria şi Consiliul Local Rovinari alături de Casa de Cultură şi Biblioteca Oraşului Rovinari organizează vineri 7 martie 2014, de la orele 14.00 un spectacol folcloric cu ocazia Zilei Internaţionale a Femeii.
La spectacol vor participa: Clubul Copiilor Rovinari, Şcoala Populară de Artă Secţia Rovinari, Grădiniţa Nr. 1 Rovinari. Invitat special: Dumitru Vasilescu.
Evenimentul va avea loc la sala de sport situată pe Bulevardul Minerilor.
Intrare liberă
Primăria şi Consiliul Local Rovinari alături de Casa de Cultură şi Biblioteca Rovinari organizează luni 24 februarie 2014 Concursul „De Dragobete, Iubeşte Româneşte”. Evenimentul va avea loc la Patinoarul Rovinari începând cu orele 14.00 (în situaţia în care condiţiile meteo vor fi nefavorabile organizării activităţilor în aer liber, acestea vor fi organizate în incinta Sălii de Sport Rovinari).
Înscrierile se fac la sediul Casei de Cultură şi Bibliotecii Rovinari în perioada 10.02.2014 – 20.02.2014, zilnic între orele 08.00 – 16.00. Vor fi acordate ca premii: diplome, premii în bani şi premii surpriză. Marele premiu – o cină romantică.
Parteneri media: n-sat TV şi Săptămânalul Vertical.
Având în vedere fenomenele meteorologice produse în această perioadă în Oraşul Rovinari (formarea ţurţurilor şi a gheţii), agenţii economici, instituţiile publice precum şi proprietarii au obligativitatea înlăturării acestora, pentru a evita astfel riscurile de accidente ce pot pune în pericol viata cetăţenilor.
Le recomandăm trecătorilor să fie foarte atenţi la clădirile pe lângă care merg pentru a evita eventualele accidente.
Comisia de concurs pentru ocuparea funcţiei de manager din cadrul Spitalului „Sfântul Ştefan” Rovinari a elaborat grila de punctare a proiectului de management pentru concursul din data de 20.01.2014. Grila de punctare poate fi vizualizată accesând link-ul de mai jos.
Grila de punctare a proiectului de management - spital (261,2 KiB, 902 hits)
Ultima zi de încasări şi plăţi pe anul 2013 este data de 24 Decembrie 2013, ora 12:00.
Prima zi de încasări şi plăţi în anul 2014 este data de 6 Ianuarie 2014, după această dată programul reintrând în normal.
Spitalul Orăşenesc „Sfântul Ştefan” Rovinari organizează concurs pentru ocuparea funcţiei de manager persoană fizică, concurs ce se va desfăşura în data de 20.01.2014, conform calendarului de desfăşurare afişat şi va fi organizat în cadrul Spitalului Orăşenesc Rovinari (Sala de şedinţe), str. Jiului, nr.1, jud. Gorj, tel./fax 0253371318.
Înscrierea candidaţilor se face la Biroul Resurse umane al Spitalului Orăşenesc Rovinari (Sala de şedinţe), str. Jiului, nr.1, jud. Gorj, până în data de 13.01.2014.
Primăria şi Consiliul Local Rovinari informează cetăţenii interesaţi despre licitaţia publică privind închirierea garajelor prefabricate, situate în Oraşul Rovinari, pe Strada Prieteniei. Preţul de pornire al licitaţiei este de 556,93 lei/an chirie garaj, iar preţul pentru chirie teren este de 162,37 lei/an.
Licitaţia va avea loc la sediul Primariei Rovinari, Strada Florilor, nr. 2, în data de 15.01.2014, la ora 15.00, în sala de şedinţe a consiliului local. Înscrierile la licitaţie vor avea loc până în ziua de 14.01.2014.
Documentele necesare pentru înscriere sunt următoarele :
Consiliul Local Rovinari a aprobat în şedinţa ordinară de ieri HCL Rovinari nr. 148/18.12.2013 privind taxele şi impozitele locale pentru anul 2014. Prin această hotărâre consiliul local a stabilit şi facilităţile fiscale acordate anul viitor – scutirea de la plata impozitului pe imobil/clădire.
Actele necesare pentru dosarul privind scutirea de la plata impozitului:
– Cerere tip (care se procură de la orice xerox din oraş);
– Declaraţie pe propria răspundere pentru toţi membrii majori din familie (care se procură de la orice xerox din oraş);
– Copii acte de identitate (cărţi de identitate, certificate de naştere, după caz);
– Adeverinţe cu salariul brut, cupoane pensie, decizie şomaj, cupon ajutor social, cupoane alocaţie (după caz);
– Adeverinţe de elev/student cu menţiunea dacă sau nu primeşte bursă;
– Adeverinţe de venit de la Serviciul Orăşenesc Fiscal Rovinari pentru toţi membrii majori din familie;
– Dosar cu şină.