În perioada 25 – 29 august 2014, în Spitalul Orăşenesc „Sfântul Ştefan” Rovinari s-a desfăşurat Misiunea Umanitară „International Surgical Collaboration”, care a avut ca scop acordarea de sprijin chirurgical tuturor pacienţilor indiferent de statutul omului de rând: rasă, venit, sex, religie, în vederea alinării suferinţelor cauzate de hernii.
Misiunea s-a bazat pe voluntariatul echipei americane care a acceptat să zboare atâtea ore cu avionul pentru a acorda asistenţă medicală. S-au operat în jur de 35 de persoane cu vârste cuprinse între 25 şi 70 de ani. Procedeul chirurgical predominant de reparare al herniilor a constat în utilizarea de plasă chirurgicală.
Dat fiind că este pentru prima dată în Romania când s-a iniţiat un astfel de proiect în domeniul chirurgical voluntarii s-au confruntat atât cu probleme birocratice cât şi cu lipsuri la nivel de dotare a spitalului. Misiunea celor care au participat la această misiune a fost de a crea o punte de legătură între cei care sunt în nevoi, care trec prin situaţii dificile şi cei care doresc să ajute, să se implice atât prin voluntariat cât şi financiar.
Această misiune s-a bazat strict pe voluntariatul personalului american cât şi român al Spitalului Rovinari şi pe sprijinul Primăriei Rovinari. Misiunea umanitară reprezintă o necesitate stringentă care implică eforturi de ajutor a oamenilor suferinzi, bazată de multe ori pe solidaritatea, cooperarea şi colaborarea între voluntari și personalul medical.
Primarul Oraşului Rovinari a încercat să acorde tot sprijinul personalului american pe toată perioada desfăşurării programului.