| Primăria oraşului Rovinari
Pagina contact
Arhivă
Adrese diverse

      ANUNȚ,

          PRIVIND REPARTIȚIA LOCUINȚELOR DIN FONDUL LOCATIV DE STAT

Orașul Rovinari, intenționează repartiția locuințelor ce fac parte din Fondul Locativ de Stat în funcție de disponibilitatea acestora și organizeaza sesiune de depunere a dosarelor.

Cererile, atât pentru persoanele care au depus cereri deja, cât și pentru cele interesate vor fi însoțite, obligatoriu, de actele necesare constituirii dosarului, acestea urmând a se depune la sediul instituției în perioada 01.11.2023 – 28.11.2023, inclusiv.

Actele necesare constituirii dosarului de solicitare de locuință din fondul locativ de stat, criteriile pentru stabilirea ordinii de prioritate în soluționarea cererilor de locuințe din fondul locativ de stat, criteriile de ierarhizare stabilite prin punctaj, vor fi afișate atât pe site-ul instituției www.primariarovinari.ro cât și la avizierul acesteia.

Criteriile pentru stabilirea ordinii de prioritate în soluționarea cererilor de locuințe din fondul locativ de stat au fost completate prin Hotărârea Consiliului Local nr.63 din data de 29.03.2017, introducându-se înca două criterii restrictive, respectiv:

  • titularul cererii de locuință să își desfășoare activitatea pe raza orașului Rovinari sau să realizeze venituri pe raza orașului Rovinari, inclusiv pensii (de orice tip)

  • titularul cererii să aibă domiciliul stabil, mai vechi de 12 luni, pe raza orașului Rovinari

                                                       Președinte,

                                                 Crăc Vasile Gabriel

  Acte_necesare.pdf (211,2 KiB, 66 hits)
    
Cauta
Retele Sociale