Scorul etapei la fotbal realizat de Jiul Rovinari în ultima etapă | Primăria oraşului Rovinari
Pagina contact
Arhivă
Adrese diverse

Echipa de fotbal Jiul Rovinari a încheiat acest sezon cu o victorie obţinută pe teren propriu contra echipei CS Ineu cu scorul de 7-1, (la pauză 4-1). Jiul a dominat acest meci de la un capăt la celălalt, fiind o victorie mult mai categorică decât arată scorul.

Deşi acest meci a fost ultimul din acest sezon echipa a tratat partida cu Ineu la modul cel mai serios. Marcatorii acestui meci au fost Şoşoi (5), B. Tudorache (11), R.Rădoi (30), Arcanu (38), Fotescu (60,65), Apostol (85), respectiv Leucuţa (35) pentru oaspeţi.

A fost unul dintre cele mai grele sezoane pentru echipele din Liga a III-a deoarece în acest sezon au retrogradat ultimele 6 echipe din fiecare serie plus cel mai slab loc 12 din toate cele şase serii. Jiul a demonstrat pe tot parcursul acestui sezon că merită să rămână în Liga a III-a şi s-a clasat astfel pe locul opt la sfârşitul celor 34 de etape.

Miercuri 16 iunie şi joi 17 iunie Jiul Rovinari va participa la turneul Memorialul Traian Predulescu ce se va desfăşura la Târgu Jiu după următorul program:
Miercuri
ora 17:00 Jiul Rovinari – Minerul Mătăsari
ora 19:00  Pandurii II – Ralbex Turcineşti
Joi
17:00  finala mică
19:00  finala mare

După acest turneu Jiul va intra în vacanţă până pe 05 iulie 2010 când va avea loc reunirea echipei şi va continua pregătirea de vară până pe 20 august atunci când va fi programată prima etapă din  campionatul următor. Sezonul viitor se anunţă a fi foarte interesant, datorită faptului că vor fi şase serii a câte 16 echipe; ocupantele primului loc din fiecare serie promovează în Liga a II-a, iar ultimele trei echipe din fiecare serie plus cele mai slabe trei echipe din toate cele şase serii clasate pe locul 13 vor retrograda.

În săptămânile ce urmează, se va amplasa şi tribuna metalică în zona tribunei a II-a care va dispune de aproximativ 250-300 locuri.

    
Cauta
Retele Sociale