| Primăria oraşului Rovinari
Pagina contact
Arhivă
Adrese diverse

         Nr.49618 din: 03.11.2022

                                                    ANUNȚ

Cu ocazia sărbătorilor de iarnă, Consiliul Local al orașului Rovinari și Primăria Rovinari vor acorda beneficii sociale constând în tichete sociale cu o valoare de 60 lei/tichet, pentru familiile/persoane cu domiciliul sau reședința pe raza administrativ teritorială a orașului Rovinari, ale căror venituri/membru de familie se incadrează până la suma de 559 lei/ luna( limita maximă admisă pentru beneficiarii de alocație pentru susținerea familiei, conform Legii nr. 277/2010) și pachete cu dulciuri în valoare de 60 lei/pachet/copil, pentru copiii proveniți din familiile beneficiare de tichete sociale, până la varsta de 18 ani (inclusiv pentru cei care au implinit vârsta, dar fac dovada că frecventează cursurile liceale sau cursuri de școli profesionale).

Înscrierile se efectuează în perioada  07.11.2022-23.11.2022, între orele 10.00-15.00, la sediul Primăriei Oraș Rovinari – Compartimentul Protecție Socială, unde se va elibera un bon de ordine pe care îl va prezenta  persoana înscrisă la distribuirea tichetului în data programării.

               Acte necesare :

 – cerere și declarație pe propria răspundere;

 – acte de identitate ale solicitantului și ale membrilor familiei;

 – acte de stare civilă;

 – certificate de naștere pentru persoanele cu vârsta de până la 14 ani;

 -hotărâre definitivă și irevocabilă de incredințare a minorilor, de încuviințare a adopției, hotărâre plasament familial al minorului, documente din care să rezulte calitatea solicitantului de tutore sau curator ;

 – persoanele majore care frecventează cursurile școlare, forma de zi, vor prezenta adeverință de la unitatea școlară în care se va menționa forma de învațământ ;

 -veniturile persoanei singure sau ale familiei se dovedesc cu adeverințe privind salariul  net, cupoane, mandate sau taloane pentru veniturile realizate,etc;

– contract de proprietate al imobilului ( inchiriere, comodat,etc);

– persoanele majore care nu realizează venituri din nici o sursă vor depune cerere la sediul Primăriei oraș Rovinari pentru eliberarea unei adeverințe ANAF-PATRIMVEN.

Tichetele sociale se vor distribui familiilor după cum urmează :

– la persoanele singure și familii cu doi membri  – un  tichet;

– la familiile compuse din 3-5 membri – două tichete;

– la familiile compuse din  peste 5 membri – trei tichete.

   Vă mulțumim pentru înțelegere!

 

        Primar,                                      Sef S.P.A.S.                                          Întocmit,

  Robert  Dorin Filip                    Diana Marghitu                                Loredana Pupazan

    
Cauta

Retele Sociale