Consiliul Local acordă pachete cu produse alimentare de Sfintele Paşti | Primăria oraşului Rovinari
Pagina contact
Arhivă
Adrese diverse

Cu ocazia sărbătorilor pascale, Primăria şi Consiliul Local Rovinari acordă pachete cu produse alimentare în (valoare de 60 lei/pachet) persoanelor singure şi familiilor domiciliate în Rovinari, al căror venit se situează până la 500 lei/lună/membru de familie.

Înscrierile se efectuează la Clubul Vârstnicilor de pe Strada Muncii, începând cu data de 17.03.2014. Beneficiarii vor primi un bon de ordine pe care îl vor prezenta la ridicarea produselor alimentare în data menţionată pe acesta.

Actele necesare sunt:

Pentru acordarea pachetelor cu produse alimentare, solicitanţii vor completa formularul de cerere şi declaraţie pe propria răspundere pentru acordarea unor beneficii de asistenţă socială şi vor depune actele doveditoare, după cum urmează:

– Copii B.I./C.I., carte provizorie de identitate, ale tuturor membrilor familiei peste 14 ani;

– Copii după certificatele de naştere ale tuturor membrilor familiei până la 14 ani;

– Copii după certificatul de căsătorie, certificatul de deces, unde este cazul;

– Acte doveditoare de venituri: adeverinţe de salariat (cu salariul net aferent lunii anterioare), copii cupoane pensie, copii cupoane alocaţii de stat sau extras de cont, copii mandate poştale, dispoziţie de şomaj, alte acte doveditoare a veniturilor, după caz;

– Adeverinţe de elev (cursuri zi) sau student (cursuri zi) pentru persoanele peste 18 ani care frecventează o formă de învăţământ;

– Copie hotărâre definitivă a adopţiei, hotărâre de plasament familial al minorului, hotărâre judecătorească din care să rezulte calitatea solicitantului de tutore sau curator, după caz;

– Titularul cererii va depune în copie xerox dovada spaţiului de locuit pentru el şi familia sa (contract de vânzare-cumpărare, contract de închiriere, contract de comodat, etc.).

Procedura de acordare a pachetelor cu produse alimentare se realizează prin însumarea veniturilor familiei şi împărţirea la numărul total al membrilor familiei. Beneficiază de pachete cu produse alimentare persoanele singure sau familiile al căror venit rezultat se  situează până la 500 lei/membru.

La persoanele singure – familiile cu 2 membrii = 1 pachet cu produse alimentare;

La familiile compuse din 3-5 membrii = 2 pachete cu produse alimentare;

La familiile compuse din peste 5 membrii = 3 pachete cu produse alimentare;

PROGRAM ÎNSCRIERI

LUNI – JOI 9.30 – 16.00

VINERI 9.30 – 14.00

    
Cauta

Retele Sociale