Anul şcolar a debutat cu emoţia primei zi de şcoală şi bucuria revederii | Primăria oraşului Rovinari
Pagina contact
Arhivă
Adrese diverse

Cei aproximtiv 2300 de elevi din învăţământul primar, gimnazial şi liceal, precum şi copii de grădiniţă au început astăzi şcoala, încercaţi de emoţii şi bucuroşi de revederea colegilor, prietenilor şi profesorilor.

Deschiderea anului şcolar în oraşul Rovinari a decurs fără probleme. Toate şcolile din oraş au fost pregătite pentru a-şi întâmpina elevii. Edilul oraşului, Filip Dorin, a acordat o atenţie deosebită unităţilor de învăţământ, iar pe parcursul a câţiva ani s-au făcut investiţii serioase atât în şcoli, cât şi în grădiniţe şi creşe.

Festivitatea a debutat cu o slujbă ţinută de preotul paroh al Catedralei „Sfinţii Constantin şi Elena” din oraşul Rovinari. A fost prezentă şi doamna Violeta Bărboi, inspector de specialitate în cadrul Inspectoratului Şcolar Gorj, care a transmis elevilor discursul domnului inspector general şi a ţinut să transmită celor din an terminal mult success la examenul de bacalaureat care va urma.

Viceprimarul oraşului Rovinari, Chivu Laurenţiu, a urat bun venit tuturor în noul an şcolar şi a transmis discursul primarului Filip Dorin. Acesta a mulţumit cadrelor didactice pentru buna colaborare cu Primăria şi Consiliul Local Rovinari, asigurându-le totodată de sprijinul administraţiei publice locale şi pe viitor.

    
Cauta
Retele Sociale