Ştiinţa în bucătărie – oul întors pe toate părţile | Primăria oraşului Rovinari
Pagina contact
Arhivă
Adrese diverse

Elevii clasei a X-a A de la Colegiul Gheorghe Tătărescu au desfășurat una dintre activitățile prevăzute în programul parteneriatului dezvoltat împreună cu Primăria Orașului Rovinari, Cantina de Ajutor Social, Direcţia Sanitar – Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Gorj, S.C. Enova Mechanics S.R.L. și S.C. Euro Delice S.R.L.

Acest parteneriat are drept scop atât atragerea tinerilor către studiul Științelor Naturii prin aplicarea într-un context complet nou, dar familiar lor, a cunoștințelor teoretice acumulate în timpul orelor de chimie cât și dezvoltarea abilităților antreprenoriale. Cursul opţional “Știința în bucătărie” discută implicațiile științei în arta culinară.

“Oul… întors pe toate părțile” a stârnit un interes deosebit în rândul participanților – elevi, profesori, reprezentanți ai comunității locale, părinți, prieteni – atât prin modul de organizare a activității (fiecare elev a trebuit să își aducă cel puțin un invitat, iar pentru evaluare, chestionarele au fost completate de părinți, elevilor revenindu-le misiunea de a transfera cunoștințele acumulate către adulți) cât și prin conținutul aparent banal, dar dovedit a fi complicat, al sarcinilor de lucru.

Puteți fierbe un ou tare care la curățare să aibă ambele capete rotunjite, sa nu aibă o pojghiță verzuie între gălbenuș și albuș iar gălbenușul să fie centrat? Putem folosi un ou crud pentru a ne juca cu el în loc de minge?

Dacă v-am trezit curiozitatea sau nu ați găsit singuri răspunsul la aceste întrebări, chiar și după ce ați studiat imaginile alăturate, vă așteptăm cu drag la următoarele noastre activități.

    
Cauta

Retele Sociale