Consiliul Local a aprobat HCL nr. 131/25.11.2010 privind impozitele şi taxele locale care se vor aplica în anul 2011. În cea mai mare parte a lor, taxele şi impozitele sunt aceleaşi ca în anul 2010, dar sunt şi câteva excepţii:
Taxa pentru eliberarea unei autorizaţii pentru desfăşurarea unei activităţi economice în mediul urban va fi redusă la 50 lei.
Taxa pentru eliberarea/avizarea anuală a autorizaţiei privind desfăşurarea activităţilor de alimentaţie publică va fi redusă la 300 lei.
Taxa pentru ocuparea terenurilor cu garaje pentru anul 2011 va fi 150 lei/15 mp/an.
Trebuie reţinut faptul că, persoanele fizice care deţin mai multe clădiri cu destinaţia de locuinţă, altele decât cele închiriate, impozitul pe clădiri se majorează după cum urmează:
1. Cu 65% pentru prima clădire, în afara celei de la adresa de domiciliu;
2. Cu 150% pentru cea de-a doua clădire, în afara celei de la adresa de domiciliu;
3. Cu 300% pentru cea de-a treia clădire, în afara celei de la adresa de domiciliu. Sunt exceptate persoanele fizice care deţin în proprietate clădiri dobândite prin succesiune legală.
Impozitul/taxa pe clădiri se plăteşte în două rate egale, astfel: până la 31 martie şi până la 30 septembrie inclusiv. Pentru plata cu anticipaţie a impozitului pe clădiri, datorat pentru întregul an, de către contribuabilii persoane fizice şi juridice, până la data de 31 martie a anului respectiv se acordă bonificaţia de 5%.
Taxa de liberă trecere pentru autovehicule cu masa de peste 3,5 t va fi:
8 lei/zi/autovehicul cu masa între 3,5 – 10 tone;
16 lei/zi/autovehicul cu masa între 10 – 16 tone;
32 lei/zi/autovehicul cu masa peste 16 tone.
Taxa pentru închiriere a terenului aparţinând domeniului public sau privat al Consiliului Local, pentru amenajare terase în aer liber va fi de 4 lei/mp/lună indexat cu indicele de inflaţie. Plata taxei se va face în momentul aprobării cererii de amenajare terasă de vară.
Taxa de înmatriculări a autovehiculelor de către Primăria Rovinari, va fi:
15 lei pentru autovehiculele cu masa până la 750 kg;
30 lei pentru autovehiculele cu masa între 750 kg – 3500 kg;
60 lei pentru autovehiculele cu masa peste 3500 kg.
10 lei taxa certificat de înregistrare;
20 lei taxa plăcuţă cu număr.
Primarul Dorin Filip şi consilierii locali au venit şi în acest an în sprijinul persoanelor cu venituri reduse, pentru că în Anexa 3 a HCL nr. 131/25.11.2010 au stabilit criteriile de acordare a facilităţilor fiscale pentru anul 2011. Pentru mai multe informaţii click aici.
Facilităţi fiscale 2011 - criterii şi acte necesare (24,2 KiB, 748 hits)