Agenţia Naţională pentru Dezvoltare Durabilă a Zonelor Industriale acordă în baza Legii nr.167/2005 privind ratificarea Acordului de Împrumut dintre România şi BIRD pentru finanţarea proiectului privind închiderea minelor refacerea mediului şi regenerarea socio-economică, semnat la Bucureşti la 28 ianuarie 2005 şi H.G. 1095/2005 privind asigurarea sprijinului prin ANDZM a autorităţilor administraţiei publice din regiunile miniere pentru implementarea programului de infrastructură, cu titlul gratuit, suma de 600.000 US$/proiect.
În conformitate cu Ordinul 1685 din 28 mai 2007, publicat în Monitorul Oficial al României nr. 454 din 5 iulie 2007 al Ministerului Economiei şi Finanţelor prin care a fost aprobat Manualul Operaţional pentru Infrastructură Municipală, Comitetul de Dezvoltare Socio-Economică a oraşului Rovinari şi Primăria oraşului Rovinari, vă invită să participaţi în data de 20 august 2010, ora 11.00, la Casa de Cultură a Sindicatelor Rovinari, la prezentarea contractului de execuţie de lucrări şi a contractului de dirigenţie privind realizarea obiectivului Reabilitare Strada Constructorilor.